Parodontologia este specialitatea care se ocupa cu tratamentul bolii parodontale, cea mai frecventă condiţie inflamatorie cu caracter distructiv din patologia umană. Tratamentul bolii parodontale s-a schimbat mult in ultimii ani. Totodata si obiectivele acestuia.
Articole profesionale si pareri profane au invadat nenumarate canale media. Daca in trecut, principalul obiectiv era stoparea bolii parodontale, in prezent, o abordare corecta a tratamentului poate duce la regenerare tisulara si vindecare. Singurul aspect ramas neschimbat din toate timpurile este insusi factorul cauzal al aparitiei bolii parodontale: factorul bacterian.
Ce este boala parodontală?
Boala parodontală este una dintre cele mai răspândite afecțiuni dentare la nivel global și poate fi identificată prin inflamarea și înroșirea țesuturilor moi care înconjoară dintele (gingia). În fazele mai avansate, aceste simptome sunt însoțite de sângerarea în timpul periajul, de retracția gingivală, durere în timpul masticației și chiar prin apariția mobilității dintelui pe arcadă ducând, în final, la pierderea acestuia.
Tratamentul bolii parodontale
Schema de tratament actuala a bolii parodontale este elaborata de catre medicul specialist in urma unui diagnostic stabilit pe baza consultatiei clinice, a investigatiilor imagistice si a testelor microbiologice. Tratamentul non-chirurgical poate fi completat de tratament medicamentos local sau sistemic si de tratamentul cu laser. Chirurgia parodontală se efectuează ca ultimă etapă a terapiei parodontale
Cauzele apariției afecțiunilor parodontale:
În cavitatea orală trăiesc numeroase bacterii. Acestea, împreună cu alte substanțe din alimentația zilnică realizează o peliculă lipicioasă care se depune pe dinți și care formează placa bacteriană. Principala cauză a apariției bolii parodontale o reprezintă o igienă dentară necorespunzătoare care favorizează acumularea de placă bacteriană în exces pe dinți și sub gingii. Pentru a combate această peliculă bacteriană care se depune pe dinți în orice moment al zilei, organismul eliberează substanțe care duc la inflamarea și înroșirea gingiilor. Acesta este și primul semnal că există o problemă ce trebuie tratată cu ajutorul medicului stomatolog.
De aceea, practicarea unei igiene dentare corecte la domiciliu în fiecare zi, dimineața și îndeosebi seara, timp de minim 3 minute și utilizarea aței dentare, reprezintă cea mai ușoară formă de menținere a sănătății dentare și parodontale.
Cu toate acestea, prin periajul obișnuit nu putem îndepărta și tartrul, anume partea din placa bacteriană care s-a întărit și a rămas pe dinți. Tartrul poate fi curățat de pe dinți doar prin igienizarea profesională în cabinetul medicului dentist, prin detartraj și periaj profesional.
Vizita la cabinet pentru ședința de profilaxie periodică este recomandat să fie realizată o dată la fiecare 6 luni.
Serviciile noastre